Nu stiu excat ce m-a inspirat pentru reteta asta dar, mi-a venit o idee si cu toate riscurile am zis sa o pun in practica, Ciocanele cu vanilie si apa de flori de portocal.
Pana la final s-a dovedit ca a meritat sa „risc” pentru ca gustul a fost deosebit si preparatul meu a fost extrem de apreciat.
Am folosit:
6 ciocanele de pui
cuisoare macinate
turmenic
boia iute afumata
sare
oregano
stafide
apa de flori de portocal
o pastaie de vanilie (semintele le-am folosit la desert)
200 ml smantana
2 catei de usturoi
3 fileuri de ansoa
Garnitura:
Cartofi
boia iute afumata
seminte de fenicul
turmenic
sare
unt
ulei
Am pus ciocanelele intr-un castron si le-am marinat pentru 2 ore cu oregano, turmenic, sare, cuisoare macinate, boia iute afumata.
Dupa ce le-am marinat, am pus intr-o tigaie putin ulei la incins si am pus apoi ciocanelele pe care le-am rumenit la foc mic pe toate partile.
Odata rumenite frumos le-am asezat intr-o craticioara, impreuna cu o mana buna de stafide inmuiate in prealalbil in apa, am adaugat peste ele 2 linguri de apa de flori de portocal, putina apa, ulei, pastaia de vanilie si le-am dat la cuptor sa se patrunda bine.
Pentru sos, am tocat marunt 2 catei de usturoi, am pus intr-o tigaie 3 fileuri de ansoa impreuna cu uleiul in care au stat, am adaugat putin turmenic si sare, apoi cand ansoa s-a topit am adaugat 200 ml smantana si am lasat putin sa fiarba 2-3 clocote inainte de a stinge focul.
Cartofii i-am taiat ceva mai grosi decat pentru cartofi prajiti, i-am asezat intr-o tava tapetata cu hartie de copt inmuiata bine in apa rece, am uns hartia cu ulei, apoi am condimentat cartofii cu sare, boia iute afumata, seminte de fenicul, turmenic, am pus cateva bucatele de unt si ulei, am acoperit tava cu hartia umeda si i-am dat la cuptor pana cand s-au rumenit frumos si s-au patruns.
Pofta mare!


Arata foarte bine 🙂
Abia astept sa incerc si eu reteta.
Multumesc!
Te astept cu impresii dupa ce o faci,sa imi spui daca ti-a placut 🙂