O reteta foarte usoara si as spune ca este si gatita sanatos, mai ales ca am asociat carnea de porc cu ceva usor cum este piureul de brocolli.
Pentru piureul de broccoli am folosit:
1 buchetel broccoli
1 avocado
o lingurita de unt
o cana de lapte (aici e in functie de ce consistenta doriti)
1 catel de usturoi
Am fiert foarte bine broccoli in apa cu putina sare, cand e gata il bagam la blender impreuna cu celelalte ingrediente descrise mai sus. Este foarte simplu acest piure si aduce si o culoare mai…de primavara in farfurie.
Pentru cotletul de porc, am batut bine carnea cu ciocanul de carne, apoi am pus toate feliile intr-un castron si am adaugat:
sos soia
curry
chilly
ienibahar macinat
si putin vin rosu
Am lasat carnea la marinat 2-3 ore.
Intre timp am pus intr-un alt castron cateva prune uscate taiate cubulete peste care am adaugat 2-3 cuisoare si un vin rosu. Le-am lasat la inmuiat in acest amestec cat timp am lasat si carnea la marinat. Dupa ce timpul s-a scurs, am trecut la treaba, am pus in fiecare felie de carne o lingurita cu prune si putina zeama in care le-am lasat sa se inmoaie. Am impachetat bucatile de cane in asa fel incat sa nu iasa implututa de prune (se pot prinde si cu o sfoara dar eu nu am facut asta) si le-am pus intr-o tava mai adanca si am dat totul la cuptor 45 minute cu focul mediu. Cand carnea s-a rumenit si arata frumos,am pregatit farfuria cu piure de broccoli si carnita.
Pofta mare!

