Fasole cu scortisoara, legume si porc la tava

De catre   noiembrie 30, 2014

Eh si daca maine tot e mare sarbatoare mare si toti romanii mananca fasole, nu puteam eu sa fac nota discordanta, asa ca m-am conformat calendarului si am pregatit o fasole in stilul meu, Fasole cu scortisoara, legume si porc la tava, pe gustul meu, aromata si buna.

In aceasta reteta spre deosebire de altele, am incercat ca atat in garnitura cat si la carne sa pastrez cam aceleasi arome si nu a fost rau deloc.

Pentru ca nu am vrut sa ma prinda 1 decembrie langa aragaz, am folosit fasole din conserva, gata fiarta.

Am folosit pentru friptura:

6 felii sanatoase de pulpa porc

sos soia

crema de otet balsamic

chilly pudra

scortisoara

1 morcov

1 catel usturoi

ghimbir marinat

1 foaie de dain

chimen macinat

pasta de curry

Pentru garnitura:

500 gr boabe fasole rosie

250 gr boabe fasole alba

100 gr boabe porumb

2 cepe rosii

3 catei usturoi

3 morcovi

pasta de curry si pasta de creveti

chimen macinat

chilly

scortisoara

o pastaie de vanilie (fara seminte)

1 foaie de dafin

Carnea de porc am marinat-o de cu seara pentru a avea timp sa isi stranga toate aromele in ea in sos soia, crema de otet balsamic, chilly pudra si putin chimen macinat.

Am tocat marunt un morcov, putin ghimbir marinat si un catel de usturoi, le-am pus putin la calit intr-o cratita care suporta temperatura cuptorului impreuna cu un strop de ulei si un varf de lingura de pasta de curry, fiind foarte picanta nu folosesc multa odata, doar cat sa obtin o aroma a mancarii.

Am adaugat si o foaie de dafin, am pus carnita si marinata in care a stat, putina apa si am dat carnea la cuptor la foc mic, sa se faca lent si sa se patrunda bine.

Pentru fasole am pregatit prima data toate legumele, am spalat bine boabele de fasole din conserva si porumbul si le-am lasat apoi sa se scurga.

Am taiat marunt ceapa, usturoiul si morcovii si i-am pus intr-o cratita la foc mic cu putin ulei, usturoi, pasta de curry si pasta de creveti, am adaugat o foaie de dafin, chimen macinat, scortisoara si am lasat la foc pana cand legumele s-au inmuiat, apoi am adaugat fasolea si porumbul.

Am pus o cana de apa, o pastaie de vanilie fara seminte (semintele le-am folosit la desert) si am lasat putin sa fiarba pentru a se combina toate aromele si fasolea sa capete gustul mancarii.

Pastaia de vanilie am lasat-o sa fiarba doar 5 minute pentru ca nu am vrut sa fac prajitura de fasole 🙂 doar sa ii dau o altfel de aroma.

Cand toate au fost gata, am adaugat acestor preparate si o salata de ceapa rosie cu otet si am mancat cu pofta mancarea romanului de 1 decembrie, cu arome asiatice si nu numai.

Pofta mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Follow Me

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.