Tot ce trebuie sa stii despre Bucharest Gourmet Festival !

De catre   mai 18, 2016
2 votes

Szocs Dana Claudia_cover_kit

Primul weekend de vara vine cu un festival care suna absolut delicios: Bucharest Gourmet Festival, adica aproximativ 2 hectare in zona drive-in din Baneasa Shopping City, unde, intre 3 si 5 iunie, se vor reuni  unele dintre cele mai renumite restaurante, bistrouri sau baruri din din Bucuresti si din tara.

Si pentru ca e un festival dedicat culturii gastronomice si artei gustului, in afara de toate locurile astea minunate pline de bunatati, Bucharest Gourmet Festival ne asteapta si cu show-uri de live cooking, de unde poti prinde tot felul de tehnici de gatit, workshopuri pe teme culinare, degustari de vinuri, o scena de muzica live, dar si diferite activitati, precum Kids Corner, unde vor exista si ateliere de gatit pentru copii. Dar sa le luam pe rand.

De la fine dining la street food si de la beri artizanale la prajituri, de la Bucharest Gourmet Festival  nu va lipsi nimic. Evenimentul va fi impartit in zone speciale precum Fine Dining & Urban Contemporary, Romanian Gastronomy, International Cuisine, Grill & BBQ, Electrolux Gourmet Area, Street Food, Deli Market sau Ice cream& Sweets Corner. Numarul foarte mare de comercianti ce vor face parte din line-up-ul culinar al Bucharest Gourmet Festival va crea un peisaj gastronomic variat pentru cei ce vor trece pragul evenimentului. Publicul va avea posibilitatea sa descopere restaurante faimoase din Bucuresti si din tara si sa experimenteze  cele mai alese preparate, totul intr-un decor culinar complet. Norma lui Sisoko, Madame Pogany, Kunai, Zahana 33, Phill, Red Angus, Ivan Pescar, Switch.eat, Matache Macelaru, Oro Toro, Hard Rock Cafe, Pescarus, Taj, Japanos Kanpai, La Finca by Alioli, Bacania Veche, Furculision, Vatra Neamului, Cherhana Jurilovca, Spritz House, Grand Combo, Burger Van, Simbio, Furgoneta, Peste Paine, Ivan Pescar, Duma’s Van, Domino’s Pizza, Frizzante Ride, La Cazarma, Biutiful, Carrefour, Conard, Bacania Rod, Taramul condimentelor, Hadar Chalet, Hobbychef, Lay’s, Gourmet-online.ro, Budureasca, Crama Oprisor, Cramele Recas, Halewood, Zaganu, Ground Zero, Sikaru, Bloom Speciality Coffee, Jack Daniels, Lipton, Belli Siciliani, Zobuian, PlayBake, SanThe, Dorian Sweet, Limonada lui Iulian, Paula Ana si Butoiul cu Inghetata sunt doar cateva dintre numele care si-au anuntat deja prezenta la Bucharest Gourmet Festival.

Mai mult, alaturi de scena live, la Bucharest Gourmet Festival va exista si o altfel de scena, cea dedicata show-urilor de live cooking, care ii va initia pe vizitatori in tainele celor mai noi tehnici de preparare culinara. Timp de trei zile, Electrolux va gazdui demonstratii culinare inedite cu sustinerea unora dintre cei mai cunoscuti Chefi ai momentului si ii va inspira pe cei prezenti, oferindu-le posibilitatea de a degusta cele mai savuroase preparate.  Nu de foarte putine ori, in retete, gasesti expresia „adaugati putina bere pentru fragezirea bucatelor”. Berea, impreuna cu mirodeniile, se dovedeste a fi adesea acel ingredient extra de care un preparat exceptional are nevoie pentru a face diferenta.  Gastronomia este un domeniu foarte complex, un domeniu care te poate transpune in mai multe lumi, in acelasi timp. Invitam publicul sa aiba curajul sa experimenteze, sa testeze  si inventeaza arome. Silva inspira calatoriile de descoperire culinara la Gourmet Festival.

Muzica live nu va lipsi nici ea, iar in cele trei zile de Bucharest Gourmet Festival vor urca pe scena cateva dintre cele mai interesante proiecte muzicale romanesti, incepand cu Subcarpati, intr-o varianta electro-acustica si Urma, ce vor fi acompaniati de un cvartet de coarde. Toulouse Lautrec a ales sa-si inchida turneul de promovare a albumului „Dejun in iarba” la Gourmet Festival, iar alaturi de set-up-ul obisnuit, pe scena vor avea si un violoncel. YellLow ne asigura doza de electro, alternative, groovy si un pic de rock. Dupa ce au intrat pe frecventele radiourilor alternative din Canada si Statele Unite ale Americii, We Singing Colors isi aduc indie-pop-ul la Bucuresti. JAZÚ inseamna Ioana, Florin, Mandela, Gajol, Bogdan si Alexandru, iar impreuna vor delecta publicul de la Bucharest Gourmet Festival cu un mix de funk, soul si bossa nova, in timp ce Helen isi aduce proaspat lansatul EP, “In Another Place”.  Si, nu in ultimul rand, Breeze o sa ne incante cu jazz si brasil electro.

Spuneam ca va exista si o zona dedicata copiilor. Carrefour Kids Corner va fi o zona special amenajata in cadrul Bucharest Gourmet Festival, ce va include activitati care sa-i includa si pe cei mici in aceasta sarbatoare a gustului si sa ii initieze in tainele decorarii brioselor si mini prajiturilor. Copiii vor fi distrati de pizzaiolo si vor invata cum sa  pregateasca mini-salate sanatoase. In plus, acestia vor asculta povesti si vor participa la ateliere de modelaj baloane si face painting.

Foarte important e sa stiti si cum veti putea plati in zona dedicata evenimentului. Banca Transilvania va fi alaturi de Bucharest Gourmet Festival pentru a implementa pentru prima oara in Bucuresti sistemul de carduri internationale folosit de marile festivaluri din Europa. Cardurile pe care vizitatorii le vor avea la dispozitie pentru plata in interiorul  festivalului vor fi contactless, micsorand astfel timpul alocat platilor.

Biletele costa 15 lei pentru o zi sau 30 de lei pentru abonamentul care iti asigura accesul in toate cele 3 zile de festival si ar trebui sa mai stii si ca toti copiii sub 14 ani care sunt insotiti de parinti vor avea acces gratuit la Bucharest Gourmet Festival. Mai multe informatii gasesti aici https://www.facebook.com/gourmetfestivalromania, iar bilete si abonamente aici: www.gourmetfestival.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *