Tocana de porc cu varza Kale

De catre   iunie 7, 2015
2 votes

DSCN9721     DSCN9722      DSCN9720      DSCN9717

Ieri la vizita mea la piata,am avut marea surpriza sa gasesc varza Kale.Stiu din emisiunile culinare ca este foarte buna si sanatoasa asa ca nu am ratat ocazia si am luat si eu si din curiozitate dar si pentru calitatile ei deosebite si am facut o tocana gustoasa plina de arome 🙂

Am folosit:

300 gr carne de porc (pulpa)

4 cepe verzi

3 catei de usturoi

1 lingurita pasta de gogosar (de la matusa mea de la Blaj)

1 lingurita pasta de ardei

boia afumata,ghimbir macinat

2 buc pastarnac

2 morcovi

200 gr fasole verde

o legatura varza kale

3-4 frunze salvie

100 gr porumb din conserva

200 ml lapte de cocos

2 oase afumate

20 gr unt

Am taiat carnea cubulete,legumele le-am tocat si apoi intr-o cratita am pus putin ulei,am adaugat ceapa,usturoiul,morcovul,pastarnacul tocate,am adaugat si pasta de ardei si pe cea de gogosar,ghimbir macinat,boia afumata,am lasat toate legumele sa se caleasca  usor la foc mic,apoi am adaugat cubuletele de carne, oasele afumate,am adaugat apa cat sa le acopar si le-am lasat sa fiarba pana cand carnea s-a gatit mai mult de jumatate.

Dupa ce carnea s-a inmuiat,am adaugat varza kale tocata nu foarte marunt,dar fara cotorul acela  de la mijlocul frunzei pentru ca mi s-a parut cam tare,am adaugat porumbul si fasolea verde,am turnat peste tocana laptele de cocos si am lasat sa fiarba usor pentru ca si legumele sa se inmoaie si sa se combine aromele.

La final,dupa ce tocana a scazut putin,am adaugat 20 gr unt pentru a ingrosa putin sosul si am servit tocana cu o salata de vara cu rosii si castraveti.

Pofta mare!

 

DSCN9722

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *