Muschi de porc cu sos de visine si cartofi taranesti la cuptor

De catre   iulie 1, 2013
1 vote

Din ce vad eu pe la emisiunile culinare pe Paprika Tv bucatarii renumiti si talentati nu prea trateaza cu „seriozitate” muschiul de porc si spun ca este o carne foarte simplu de gatit nu il prea apreciaza,eu insa ador aceasta carnita si pentru ca este slaba dar si pentru ca pot face multe variante gatite delicios din ele de la umplut cu tot felul de bunatati si pana la varianta asta prajita alaturi de un sos bun si gustos. Pentru ca muschi umplut dar si in crusta am mai facut si pentru ca dulceata de visine era abia luata de pe foc si pusa in borcane,mi-a venit ideea asta cu sosul de visine 🙂

Am folosit:

1 muschi de porc (pestisor)

putina faina

sos soia

vin rosu

usturoi

ceapa

4-5 feliute carnati chorizo

cartofi,ulei,ghimbir,otet xeres

curry,fulgi de ardei iute,boia

Muschiul de porc l-am taiat felii de aproximativ 2,5 cm si le-am aplatizat cu podul palmei,l-am marinat mai apoi cu vin,sos soia,curry si fulgi de ardei iuti. L-am lasat la marinat cam o ora si apoi l-am scurs bine si l-am tavalit putin prin faina alba si l-am prajit intr-o tigaie cu foarte putin ulei de trufe.

Separat am curatat cartofii si i-am spalat,i-am taiat in bucatele si i-am pus intr-o tava cu boia,curry si putina supa de pui,am acoperit tava cu o folie de aluminiu si am dat-o la cuptor cam 35-40 min,dupa ce cartofii s-au inmuiat am luat folia la o parte si am adaugat cateva cepsoare taiate marunt,usturoi,carnati chorizo si cateva bucatele de slanina afumata,toate acestea prajite inainte putin pe aragaz. Am mai lasat 10 min cartofii la cuptor pentru a se rumeni frumos si pentru ca aromele noi adaugate sa se combine cu ei.

Sosul de visine l-am facut cu 2 catei de usturoi si putin ghimbir tocat marunt lasate in putin ulei sa se caleasca cat sa isi elibereze toate aromele,am adaugat apoi 2 lingurite de dulceata de visine,putin vin rosu,am mai lasat sa fiarba pana a scazut putin toata compozitia,apoi am adaugat o lingurita de zahar si putin otet xeres si am mai lasat pe foc pana zaharul s-a topit si sosul a capatat o consistenta asemanatoare cu cea de dulceata mai groasa. La sfarsit am adaugat si cativa muguri de pin pentru a da sosului un plus de savoare :).

Pofta mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.