Cornulete „torturate”

De catre   iulie 13, 2014
2 votes

DSCN7571        DSCN7569     DSCN7552     DSCN7555

Astazi iarasi m-am jucat in bucatarie,dar am facut ceva simplu intr-o alta forma.Cornuletele cu gem sunt un desert banal in opinia mea,de aceea pentru a-i da o alta nota le-am asezat in forma de tort si am obtinul cornulete „torturate” delicioase umplute cu gem de capsuni.

Am folosit:

500 gr faina tip 650

250 ml lapte

7 gr drojdie uscata

3 plicuri zahar vanilat

3 linguri zahar

un praf de sare

1 lingurita generoasa de scortisoara

coaja rasa de la o lamaie

2 oua + 1 ou pentru uns

3 linguri ulei

gem de capsuni

Am facut o maia din 2-3 linguri de lapte putin caldut,drojdia si o lingura de faina,pe care am lasat-o 5 minute deoparte sa se activeze drojdia.Intr-un castron am pus restul de faina,ouale,uleiul,zaharul,scortisoara,coaja de lamaie si un praf de sare,am amestecat bine ingredientele cu o lingura,apoi am adaugat si maiaua,restul de lapte si am framantat cu mana pana cand aluatul a inceput sa se desprinda de mana.Daca va iese foarte moale,puteti sa mai adaugati 20 gr faina pe rand in timp ce framantati.
Am lasat apoi aluatul la dospit,la soare,aproximativ o ora.Dupa ce aluatul a crescut frumos l-am impartit in 2 parti egale,fiecare din cele 2 parti de aluat,am mai framantat-o putin,apoi am intins o foaie rotunda din fiecare  dar nu foarte subtire,am taiat in felii asemenatoare celor de tort si am umplut fiecare felie cu o lingurita de gem de capsuni,apoi am rulat incepand de la partea mai lata spre varf si am asezat unul langa altul cornuletele intr-o forma de tort tapetata cu unt si faina.Dupa ce intreaga forma s-a umplut,am uns deasupra cornuletele cu ou batut si le-am mai lasat sa creasca 10-15 minute la soare,acoperite cu o carpa curata.Dupa acest timp,am dat forma la copt la foc mediu,pana cand cornuletele s-au rumenit frumos si aluatul s-a copt.

A iesit un aluat tare pufos,iar forma de tort pe care au luat-o ii da un aspect de desert de duminica,desi asa cum am spus este de fapt un desert banal.

Pofta mare!

DSCN7571

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.